Copiator, meserie de aur
Initial, am vrut sa va prezentam noul Kia Magentis (Optima sa-i fie numele de acum inainte), model pe care nu vi l-am aratat pana acum pentru ca nu venise inca timpul lui. Iar cum din punct de vedere al designului, cel putin, Kia Optima ni se pare un masterpiece, am vrut sa strangem cat mai multe elemente vizuale care sa sustina acest lucru, pe care sa vi le oferim spre studiu si comentariu. Le puteti vedea mai jos.
Probabil ca pentru multi aceste imagini nu mai au caracter inedit, colegii din presa online de specialitate fiind suficient de prompti in publicarea lor, la momentul aparitiei. De curiozitate, am cercetat si noi cum a fost prezentat acest model, dar si reactiile pe care le-a starnit in randul privitorilor. Este clar ca niciun design de masina nu poate satisface pe toata lumea si nici macar nu-si propune acest lucru. El trebuie insa sa fie semnificativ pentru targetul pe care si l-a stabilit producatorul ca fiind potentiali clienti ai modelului respectiv.
De aceea, nu vom discuta astazi despre cei care obiectiv au criticat noul Optima, mai mult, le respectam parerea chiar daca nu suntem de acord cu ea. Insa exista o specie de useri de internet al carei unic scop in viata este sa abereze contra a tot ceea ce vad/aud/citesc, iar asta o fac din pozitia de detinatori ai adevarului absolut.
Pentru ei, care nu pot probabil sa citeasca mai mult de doua litere pe sigla unei masini pentru ca ii apuca migrena, Kia nu are voie sa fie originala, creativitatea fiind un fruct interzis echipelor de designeri care indraznesc sa deseneze aceste “chinezarii”. Fata Optimei este sigur luata de la modelul X al brandului Y, spatele e copie fidela a masinii Z, iar lateralul e clar si fara rusine calchiat dupa modelul Q. La interior, probabil o colectie de plastice de proasta calitate, asezate acolo dupa un algoritm bizar, contra utilizatorului, si mai mult ca sigur toxice. Design? Canci, de unde?
Citind toate aceste lucruri, am avut brusc o revelatie: una dintre cele mai bine platite meserii din lume este cea de copiator. Ca doar de-aia are Peter Schreyer (Audi TT-ul desenat de el a fost un accident), designer-sef al Kia Motors, un salariu anual cu 6 zerouri in euro, ca sa copieze. El, si gasca de subordonati din cele 3 colective de design de pe 3 continente. Doar ca zerourile lui sunt mult mai putine decat cele care zburda pe netul unei singure tari din Europa de Est.












Acest articol are 7 comentarii
6 May 2010
masterpiece e putin zis. Mi se pare extrem de reusit.
10 May 2010
Buna,
Nu-ti mai bate capul, e plin net-ul de copii care au in cap numai marci premium si care n-au condus in viata lor dar isi dau cu parerea lor de “experti” pe unde apuca. Daca nu e “nemteasca” insemna ca e “stift”, “copiata”, “chinezarie”, etc. Cat despre KIA/HYUNDAI ce sa spun, in stilul asta or sa depaseasca la vanzari alte grupuri cu o traditie mai mare. Eu cel putin am ajuns la concluzia ca mai degraba o masina Coreana decat italiana, frantuzeasca sau chiar germana. Cei mai multi nu observa strategia Coreenilor care cu siguranta va da roage genul japonezelor acum 20 de ani: facem masini bune, fiabile, acceptabile ca pret pana ajung si cei mai reticenti sa ne aprecieze, ulterior ajungand aproape etalon in industria auto. Dar deh, nu toti avem mentalitatea tipic romaneasca ca trebe’ masina germana ca sa ma dau cu ea pe bulevard sa moara toti dujmanii, preferand o masina coreana corecta ca pret si dotari.
10 May 2010
In Romania ne putem astepta la asa cv? sau Kia Forte Koup? ambele imi plac foarte mult dar nu reusesc sa gasesc nici o informatie daca acestea vor fi puse la vanzare si la noi.
11 May 2010
@fyo: multumesc pentru sfat: nu imi mai bat capul
11 May 2010
@Solozaur: Magentis va veni in Europa (si in Romania) in prima jumatate a lui 2011. Probabil va avea si o versiune break, aceasta versiune de caroserie fiind la mare cautare in Vest. Am incercat sa aducem Forte Koup in Romania, dar nu ne-a lasat softul sa plasam comanda. Din pacate.
17 May 2010
Masina asta se vrea un model de segment D? Si va fi si in versiunea cu 3 usi? Sau nu vad eu bine in primele poze? Cam prea agresiva la exterior pentru o “chinezarie”. Si interiorul pare mult prea elaborat. Din pacate in cativa ani o sa creasca in calitate masinile KIA si o sa le creasca si pretul si nu stiu daca o sa ma mai incadrez ca si cumparator. Cresc prea repede calitatea de la o generatie la alta….
18 May 2010
@Marian: Optima va fi intr-adevar un model de segment D si se va face si in 3 usi. In ce priveste cresterea pretului, cred ca Kia va ramane consecventa principiului “more car for less money”, asa ca nu trebuie sa va faceti griji. In plus, pana in 2012, va fi eliminata si taxa de 10% pentru masinile facute in Coreea, deci perspectivele sunt chiar ok.
Adauga un comentariu